joi, 20 mai 2010

Tăierea salariilor a readus vacanţele cu preţ redus

Autor: Teodora Trandafir

Operatorii din turism au prelungit înscrierile timpurii până la finele lunii mai. Pachete mai ieftine se găsesc pentru destinaţii ca Turcia, Bulgaria şi Grecia.

Ofertele de înscrieri timpurii au primit prelungiri până la finele lunii mai. Asta după ce operatorii de turism au constatat că, odată cu dispariţia acestora, la finele lui aprilie, vânzările s-au prăbuşit drastic. Ca să-i convingă pe români să uite de scăderile salariale, agenţii le-au repus pe tapet reducerile.

Destinaţiile care au reduceri de înscrieri timpurii în această perioadă sunt Turcia, Bulgaria şi Grecia. „Pe Antalya, de exemplu, vânzările au scăzut cu 30% după dispariţia ofertelor speciale”, spune Alin Burcea, de la Paralela 45. Dacă lunile trecute, reducerile ajungeau până la 30%, acum acestea nu mai depăşesc 15%.


„Cine îşi cumpără până pe 30 mai un sejur la un hotel de cinci stele din Antalya plăteşte cu 15% mai puţin decât tariful standard, care porneşte de la 439 de euro/persoană”, susţine Mircea Vladu, preşedinte Prestige Tours. Potrivit acestuia, 75% dintre pachetele vândute în prezent sunt cu reduceri early booking şi doar 25% dintre pachete sunt la tarif normal.

Preţuri speciale pentru vacanţele din toamnă

Câteva reduceri mai sunt valabile şi pentru unele hoteluri de trei şi patru stele din Bulgaria, pentru cei care achită rezervările până la sfârşitul acestei luni. Scăderile de preţ variază între 10 şi 15%. Astfel, pentru o noapte la un hotel de patru stele cu demipensiune, turiştii pot plăti acum 29 de euro, în loc de 32 de euro/noapte.

Generoşi în oferte speciale sunt grecii. Pentru că evenimentele sângeroase din marile oraşe i-au determinat pe marii touroperatori să anuleze numeroase zboruri, hotelierii au invadat piaţa românească cu reduceri. Asta după ce majoraseră tarifele la începutul anului cu până la 10%. Pentru Creta, de exemplu, tariful pentru o săptămână de vacanţă, cu demipensiune, porneşte acum de la 289 de euro/ persoană, faţă de 329 de euro/ persoană - tariful standard şi este valabil pentru plecările din 9, 16 şi 23 iunie.

În timp ce unii agenţi oferă reduceri de până la 15% pentru primele zboruri de la începutul lunii viitoare, alţii vând încă pachete şi pentru iulie şi august. Sunt însă şi agenţii care au deschis vânzările pentru pachetele din toamnă. „Pentru plecările spre Kusadasi din 29 septembrie, tarifele au deja aplicată reducerea early booking, iar preţul de pornire este de la 339 de euro/ persoană, pentru şapte nopţi cazare cu all inclusive la hotel de trei stele”, spune Cristina Molfea, manager departament extern Christian Tour.

OFERTĂ ROMÂNEASCĂ

„Plăteşti cinci nopţi, stai şase sau şapte”


Hotelierii români nu au prelungit înscrierile timpurii, dar au optat, în schimb, pentru o variantă de acordare a unui număr de zile gratuite de vacanţă, dupa modelul „plăteşti cinci nopţi şi stai şase sau chiar şapte”.

Cei care cumpără o vacanţă în România, pentru perioada 15.06- 15.07.2010 şi 15.08- 31.08.2010, pot primi pentru preţul plătit, una sau două nopţi gratuite de cazare. Cei care vor să plece la munte sau la mare în acest sfârşit de săptămână vor putea achiziţiona pachete „de ultim minut” cu până la 25% mai ieftine.

De exemplu, un sejur de şase zile la Sinaia, la pensiune de trei margarete, costă acum 258 de lei, în loc de 356 de lei, preţul iniţial.

15%
este cel mai mare procent pentru reducerile practicate la pachetele de vacanţă disponibile în această perioadă la agenţiile de turism.

Sursa: www.evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu